Articolul I
Art. I din DECRET nr. 387 din 11 octombrie 1972 pentru modificarea Decretului nr. 141/1967 privind pensiile militare de stat şi pensia suplimentară
privind pensiile militare de stat și pensia suplimentară, republicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, Partea I, nr. 17-18 din 1 februarie 1969, se modifica după cum urmează:
1. La articolul 8 alineatul 1, procentul de calcul pentru soldele lunare mai mari de 2.500 lei este următorul:
| Solda lunară (lei) | Pensia în procente din solda lunară | Cuantumul minim al pensiei (lei) | |
|---|---|---|---|
| .................................................... | |||
| peste 2.500 | 60 | 1.500 | |
2. La articolul 14 se introduce un nou alineat, cu următorul cuprins:
"(4) Se asimilează cu accident în serviciu sau boala contractată ori agravată în timpul și din cauza serviciului militar și decesul survenit din cauza nașterii, dacă la data decesului femeia era militar în cadrele permanente."
3. La articolul 16 litera a, procentul de calcul pentru soldele lunare mai mari de 3.000 lei este următorul:
"a) pentru gradul I de invaliditate:"
| " | |||||
|---|---|---|---|---|---|
| Solda lunară (lei) | Pensia în procente din solda lunară | Cuantumul minim al pensiei (lei) | |||
| .................................................... | |||||
| peste 3.000 | 65 | 1.950 | " | ||
4. La articolul 17 litera a, procentul de calcul pentru soldele lunare mai mari de 2.500 lei este următorul:
"a) pentru gradul I de invaliditate:"
| " | " | ||||
|---|---|---|---|---|---|
| Solda lunară (lei) | Pensia în procente de bază din solda lunară | Cuantumul minim al pensiei la procentul de bază (lei) | |||
| ........................................................ | |||||
| peste 2.500 | 35 | 875 | |||
5. Prevederile articolului 22 alineatele 1 și 3 se modifica, avînd următorul cuprins:
"(1) Au drept la pensie de urmaș, în condițiile prevăzute pentru fiecare în parte, membrii de familie și anume: copiii, sotia, soțul, părinții, frații și surorile, care se aflau în întreținerea susținătorului decedat."
"(3) Dacă cel decedat nu era pensionar, clar îndeplinea condiția de vechime în serviciu prevăzută la art. 10 alin. 2, membrii de familie au drept la pensie de urmaș, indiferent de data cînd a survenit decesul susținătorului."
6. La articolul 23 se introduce un nou alineat, cu următorul cuprins:
"(3) Copiii se considera ca se aflau în întreținerea susținătorului decedat prin însăși calitatea lor de copii."
7. Prevederile articolului 24 alineatul 3 se modifica, avînd următorul cuprins:
"(3) Sotia sau soțul are drept la pensie de urmaș pe timpul cît nu este salariat, membru al unei cooperative meșteșugărești sau nu exercita o profesie ori o meserie pe cont propriu."
8. La articolul 24 se introduc doua alineate, cu următorul cuprins:
"(5) Sotia sau soțul care solicită pensie de urmaș în temeiul alin. 1 lit. a sau c are drept la aceasta pensie dacă durata căsătoriei a fost de cel puțin 5 ani, în cazul în care la data căsătoriei sustinatorul era pensionar de serviciu; în cazul în care decesul susținătorului a fost cauzat de un accident, de orice natura, sau ca urmare a unei boli contractate ori agravate în timpul și din cauza serviciului militar sau a unei boli profesionale contractate ca angajat după ieșirea din cadrele permanente, pensia de urmaș se acordă indiferent de durata căsătoriei.
(6) Sotia sau soțul se considera ca se afla în întreținerea susținătorului dacă avea același domiciliu sau dacă acesta i-a asigurat cele necesare existenței."
9. Prevederile articolului 25 alineatul 2 se modifica, avînd următorul cuprins:
"(2) Părinții au drept la pensie de urmaș pe timpul cît nu sînt salariați, membri ai unei cooperative meșteșugărești sau nu exercita o profesie ori o meserie pe cont propriu."
10. La articolul 25 se introduce un nou alineat, care va avea următorul cuprins:
"(3) Comitetele executive ale consiliilor populare, în raza cărora domiciliază părinții care solicită pensia de urmaș, vor atesta dacă aceștia au fost în întreținerea susținătorului."
11. La articolul 26 se introduc doua alineate, cu următorul cuprins:
"(3) Frații și surorile au drept la pensie de urmaș pe timpul cît nu sînt salariați, membri ai unei cooperative meșteșugărești sau nu exercita o profesie ori o meserie pe cont propriu.
(4) Comitetele executive ale consiliilor populare, în raza cărora domiciliază frații și surorile care solicită pensia de urmaș, vor atesta dacă aceștia au fost în întreținerea susținătorului."
12. Prevederile articolului 55 alineatul 4 se modifica, avînd următorul cuprins:
"(4) Prevederile art. 9 se aplică femeilor care au la data iesirii din cadrele permanente 20 ani efectivi în serviciu, din care 10 ani efectivi ca militar, iar vîrsta prevăzută la art. 10 alin. 2, art. 40 și 41 este de 57 ani."
13. Prevederile articolului 67 se modifica, avînd următorul cuprins:
"Art. 67. - (1) Pentru militarii care au ieșit din cadrele permanente pînă la 1 ianuarie 1967, precum și pentru urmașii acestora, care îndeplinesc condițiile de pensionare pe baza prezentului decret, cuantumul pensiei se va stabili pe baza normelor în vigoare la data de 31 decembrie 1966, la care se vor aplica procentele de majorare prevăzute în Hotărîrea Consiliului de Miniștri nr. 2797/1966 și cu privire la majorarea pensiilor militare.
(2) De asemenea, în același mod se va proceda pentru cei prevăzuți la alin. 1, în caz de transformare a pensiilor, precum și de recalculare a cuantumului pensiilor ca urmare a modificării gradului de invaliditate a schimbării numărului de urmași și de modificare a vechimii în serviciu, cu excepția recalcularii pensiei cu perioade de timp lucrate după data iesirii din cadrele permanente, care se va face în condițiile prevăzute de art. 39 alin. 1 și 4."