Articolul 2
Art. 2 din ORDONANTA nr. 79 din 28 august 2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinantare aferente utilizate necorespunzător
- Capitolul I Dispozitii generale
- Secţiunea 1 Definitii
În sensul prezentei ordonante, termenii și expresiile de mai jos se definesc după cum urmeaza:
a) neregula reprezintă orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile legale naționale și/sau comunitare, precum și cu prevederile contractelor ori ale altor angajamente legale încheiate în baza acestor dispoziții, care prejudiciază bugetul general al Comunității Europene și/sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum și bugetele din care provine cofinanțarea aferentă printr-o cheltuială necuvenită;
Litera a) a art. 2 a fost modificată de pct. 2 al , .
b) frauda reprezinta orice actiune sau omisiune intentionata în legătură cu obtinerea, utilizarea sau gestionarea fondurilor comunitare provenind din bugetul general al Comunitatilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, precum și/sau din bugetele de cofinantare aferente, incriminata prin Codul penal, pentru prevenirea, descoperirea și sanctionarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare, sau prin alte legi speciale;
c) fondurile comunitare sunt sume provenite din asistența financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeana;
d) creanțele bugetare rezultate din nereguli reprezintă sume de recuperat la bugetul general al Comunității Europene și/sau la bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum și/sau la bugetele de cofinanțare aferente, ca urmare a utilizării necorespunzătoare a fondurilor comunitare și a sumelor de cofinanțare aferente și/sau ca urmare a obținerii necuvenite de sume în cadrul măsurilor care fac parte din sistemul de finanțare integrală ori parțială a acestor fonduri;
Litera d) a art. 2 a fost modificată de pct. 2 al , .
e) autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor comunitare sunt agențiile de implementare în cadrul programelor PHARE și ISPA, Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, Agenția de Plați și Intervenție în Agricultură, autoritățile de management în cadrul programelor operaționale finanțate din fonduri structurale și de coeziune, autoritățile naționale responsabile de participarea României la alte programe finanțate din fonduri comunitare, precum și din fonduri aferente Instrumentului de asistență pentru preaderare și Instrumentului european de vecinătate și parteneriat finanțate din fonduri comunitare;
Litera e) a art. 2 a fost modificată de pct. 2 al , .
f) activitatea de constatare a creanțelor bugetare rezultate din nereguli este activitatea prin care se verifică, se stabilește și se individualizează obligația de plată sub forma unui titlu de creanță.
Litera f) a art. 2 a fost modificată de pct. 2 al , .
g) activitatea de recuperare consta în exercitarea functiei administrative de către autoritățile cu atribuții specifice, în vederea stingerii creanțelor bugetare rezultate din nereguli, și care este reglementata de prezenta ordonanță și de actele normative emise în aplicarea acesteia;
h) Codul de procedură fiscala semnifica privind Codul de procedură fiscala, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDONANTA nr. 12 din 31 ianuarie 2007, .