Articolul 65
Art. 65 din ORDONANTA nr. 59 din 22 august 2003 privind unele categorii de bunuri scutite de la plata datoriei vamale
- Capitolul II Scutiri de la plata drepturilor de import
- Secţiunea a 15-a Instrumente şi aparate destinate cercetării medicale, stabilirii de diagnostice medicale sau pentru realizarea tratamentului medical
(1) Instrumentele și aparatele destinate pentru cercetare medicală, stabilirea de diagnostice medicale sau pentru realizarea tratamentului medical, care sunt donate de către o organizație caritabila sau filantropica ori de către o persoană privată unei autorități, unui spital sau unei institutii de cercetare medicală desemnate de Ministerul Sănătății sa primeasca astfel de bunuri în scutire ori care sunt achiziționate de asemenea autorități din domeniul sănătății, de spitale sau de institutii de cercetare medicală, în intregime din fonduri primite de la o organizație caritabila sau din contribuții voluntare, sunt scutite de la plata drepturilor de import în urmatoarele condiții:
a) donatia instrumentelor sau aparatelor în cauza sa nu fie însoțită de nici un fel de obligație de plată;
b) donatorul sa nu fie în nici un fel legat de producătorul instrumentului sau aparatului pentru care este solicitata scutirea.
(2) Scutirea se va aplica de asemenea, în aceleasi condiții, pentru:
a) piese de schimb, componente sau accesorii specifice destinate instrumentelor și aparatelor menționate la alin. (1), importate în acelasi timp cu aceste instrumente sau aparate;
b) piese de schimb, componente sau accesorii specifice destinate instrumentelor și aparatelor menționate la alin. (1), importate ulterior, cu condiția ca acestea să poată fi identificate ca fiind destinate instrumentelor și aparatelor anterior admise în scutire de la plata drepturilor de import;
c) dispozitive care se folosesc pentru întreținerea, verificarea, calibrarea sau repararea instrumentelor ori aparatelor menționate la alin. (1), cu condiția ca aceste dispozitive să fie importate în acelasi timp cu aceste instrumente sau aparate;
d) dispozitive care se folosesc pentru întreținerea, verificarea, calibrarea sau repararea instrumentelor ori aparatelor menționate la alin. (1), importate ulterior, cu condiția ca acestea să poată fi identificate ca fiind necesare pentru instrumentele și aparatele admise anterior în scutire de la plata drepturilor de import.