Articolul 115
Art. 115 din ORDONANTA nr. 59 din 22 august 2003 privind unele categorii de bunuri scutite de la plata datoriei vamale
- Capitolul II Scutiri de la plata drepturilor de import
- Secţiunea a 29-a Combustibili şi lubrifianti existenti în rezervorul autovehiculelor şi în containere speciale
(1) Cu respectarea prevederilor art. 116-118, sunt scutite de la plata drepturilor de import urmatoarele:
a) combustibilul continut în rezervoarele standard ale autovehiculelor pentru turism, autovehiculelor utilitare și motocicletelor ce intra pe teritoriul României;
b) combustibilul continut în rezervoarele standard ale containerelor ce intra pe teritoriul României;
c) combustibilul continut în rezervoarele portabile transportate de către autovehicule private și motociclete, de maximum 10 litri/autovehicul, și fără a aduce un prejudiciu prevederilor naționale privind detinerea și transportul de combustibil.
(2) În aplicarea prevederilor alin. (1), prin termenii de mai jos se înțelege:
A. autovehicule utilitare - orice autovehicul rutier, inclusiv tractoare cu sau fără remorci, care prin modalitatea lor de construcție și dotare sunt create pentru și sunt capabile sa transporte, cu plata sau fără plata:
a) mai mult de 9 persoane, inclusiv soferul;
b) marfuri; și
c) orice autovehicule rutiere cu destinatie speciala, alta decat transportul propriu-zis;
B. autovehicule pentru turism - orice autovehicul care nu este cuprins în definitia de la lit. a);
C. rezervoare standard:
a) rezervoare fixate permanent de către producător tuturor autovehiculelor de acelasi fel cu autovehiculul ce intra pe teritoriul României și a caror adaptare permanenta permite combustibilului să fie folosit direct, atât în scopul propulsiei, cat și pentru operarea, în timpul transportului, a sistemelor de inghetare sau a altor sisteme, acolo unde este cazul.
Rezervoarele de benzina adaptate autovehiculelor create pentru utilizarea directa a benzinei drept combustibil și rezervoarele adaptate altor sisteme cu care autovehiculele pot fi echipate vor fi, de asemenea, considerate a fi rezervoare standard;
b) rezervoare fixate permanent de către producător tuturor containerelor de acelasi fel cu containerul care este introdus pe teritoriul României și a caror adaptare permanenta permite combustibilului să fie folosit direct pentru operarea, în timpul transportului, a sistemelor de inghetare și a altor sisteme cu care containerele speciale sunt echipate;
D. containere speciale - orice container adaptat cu aparate special produse pentru sistemele de inghetare, sistemele de aerisire, sistemele de izolare termica sau alte sisteme.