Articolul 10
Facilități de stabilire, instalare, intrare și rezidență
Art. 10 din ORDONANTA nr. 52 din 29 iulie 2003 pentru ratificarea Memorandumului de finanţare dintre Guvernul României şi Comisia Europeană referitor la Programul PHARE 2002 de cooperare transfrontaliera dintre România şi Bulgaria, semnat la Bucureşti la 11 decembrie 2002
- Anexa A
- Titlul III Acordarea de facilităţi
În cazul contractelor de lucrări, de livrări sau de servicii, persoanele fizice sau juridice eligibile pentru participarea la procedurile de licitație vor avea drept de instalare temporară și de rezidență în cazurile în care importanța contractului justifica aceasta. Acest drept va fi obținut numai după emiterea invitatiei de participare la licitație, va servi personalului necesar efectuării studiilor preparatorii pentru redactarea ofertelor și va expira la o luna după desemnarea contractantului.
Beneficiarul va permite personalului care ia parte la contractele de lucrări, de livrări sau de servicii finanțate de Comunitate și membrilor de familie apropiati ai acestuia să între în statul Beneficiarului, să se stabilească în stat, sa lucreze acolo și sa părăsească statul respectiv, asa cum o justifica natura contractului.