Începe proba gratuită

HOTĂRÂRE nr. 903 din 14 august 2003 privind instituirea burselor de studii şi cercetare postuniversitară şi postdoctorala "Nicolae Titulescu", pentru formarea de specialişti în scopul integrării în Uniunea Europeană

Articolul 4

Articolul 4

Art. 4 din HOTĂRÂRE nr. 903 din 14 august 2003 privind instituirea burselor de studii şi cercetare postuniversitară şi postdoctorala "Nicolae Titulescu", pentru formarea de specialişti în scopul integrării în Uniunea Europeană

(1) Selecționarea bursierilor se face prin concurs național organizat de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, prin Oficiul Național al Burselor de Studii în Străinătate, pe baza unui regulament aprobat prin ordin al ministrului educației, cercetării și tineretului.

(2) Plecarea la studii în străinătate a beneficiarilor burselor are loc pe bază de contract, în care este stipulată, între altele, obligația bursierului ca la întoarcerea în țara sa desfășoare o activitate de minimum 3 ani într-o instituție din administrația centrala sau locală din România, în vederea aplicării cunoștințelor dobândite în perioada de stagiu de bursa în străinătate, conform legislației în vigoare.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.