Articolul 30
Art. 30 din REGULAMENT nr. 3 din 20 mai 2003 privind autorizarea şi funcţionarea societăţilor de administrare a investiţiilor, a fondurilor deschise de investiţii, a societăţilor de investiţii şi a depozitarilor
- Titlul II CONSTITUIREA ȘI FUNCȚIONAREA SOCIETĂȚILOR DE ADMINISTRARE A INVESTIȚIILOR
- Capitolul III Autorizarea societăților de administrare a investițiilor
- Secţiunea 2 Reguli privind acționarii, administratorii și persoanele cu funcții de conducere
Membrii consiliului de administrație, membrii comitetului de direcție și directorii executivi trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
a) să nu fi suferit condamnări penale care să-i facă incompatibili cu funcții de gestionare sau administrare a societăților comerciale;
b) să nu fi fost sancționați de către autorități române sau străine din domeniul financiar (C.N.V.M., B.N.R., C.S.A. și corespondentele din străinătate ale acestor instituții) cu interdicția de a desfășura activități în sistemul financiar, sau la data depunerii cererii de autorizare, nu au fost sancționați cu interdicția temporară de a desfășura astfel de activități;
c) să fie absolvenți de studii superioare ai unor instituții de învățământ din țara sau străinătate;
d) să fi fost angajați timp de minimum trei ani în entități publice sau private, în domeniul economico-financiar sau juridic;
e) să nu fi deținut funcția de administratori ai unei societăți comerciale române sau străine aflată în curs de reorganizare judiciară sau declarată în stare de faliment, în ultimii 2 ani anteriori declanșării procedurii falimentului.