Articolul 245
Art. 245 din REGULAMENT nr. 3 din 20 mai 2003 privind autorizarea şi funcţionarea societăţilor de administrare a investiţiilor, a fondurilor deschise de investiţii, a societăţilor de investiţii şi a depozitarilor
- Titlul IV CONSTITUIREA ȘI FUNCȚIONAREA SOCIETĂȚILOR DE INVESTIȚII
- Capitolul VII Oferirea în România de acțiuni ale societăților de investiții din țări membre ale Uniunii Europene
- Secţiunea 2 Autorizarea și documentația necesară
(1) Societățile de administrare a investițiilor ale societăților de investiții străine sau societățile de investiții autoadministrate străine ale căror acțiuni vor fi oferite pe teritoriul României vor trebui să solicite o autorizație în acest sens de la C.N.V.M..
(2) Cererea de autorizare va fi întocmită de reprezentantul legal al societății de administrare a societății de investiții sau al societății de investiții autoadministrate, după caz, și va fi însoțită de următoarele documente:
a) un atestat emis de Autoritatea competenta din țara de proveniență prin care să se certifice faptul că societatea de investiții a fost autorizata și respecta în totalitate prevederile Directivei Europene 85/611/EEC cu modificările și completările ulterioare.
b) actele constitutive ale societății de investiții însoțite de un atestat emis de Autoritatea competenta din țara de proveniență a societății prin care să se certifice că aceste acte sunt cele autorizate și în vigoare;
c) ultimul prospect de emisiune autorizat de Autoritatea competenta din statul de proveniență și un atestat emis de Autoritatea competenta prin care să se certifice că acesta este ultimul prospect autorizat, în cazul în care acesta face obiectul autorizării și controlului preventiv în statul de origine;
d) un document informativ destinat publicului care va conține modul în care se va face emisiunea, cumpărarea și răscumpărarea de acțiuni în România, alte elemente de identificare ale societății de investiții, autorizația emisă de Autoritatea competenta și o precizare din care să reiasă faptul că protecția acționarilor este asigurată de legea aplicabilă din țara de origine; acest document va fi anexat la prospectul de emisiune ce va fi publicat în România;
e) ultimele raportări semestriale și anuale publicate;
f) o notă informativă privind modul de organizare al oferirii de acțiuni în România și modul în care se va asigura respectarea drepturilor patrimoniale ale acționarilor rezidenți în România, precum și alte aspecte tehnice legate de modul de funcționare, având conținutul minim prevăzut în Anexa nr. 10;
g) lista entităților însărcinate cu distribuirea de acțiuni în România și indicarea băncii corespondente, precum și contractele încheiate cu acestea de către societatea de administrare a societății de investiții străine sau de către societatea de investiții autoadministrată, după caz;
h) informații privind modalitatea adoptată (cotidianele naționale) pentru publicarea valorii unitare a activului net, valoarea totală a activului net, numărul de acționari precum și alte informații;
i) o adresa din partea Autorității competente din statul unde este autorizata societatea de investiții din care să reiasă prevederile legale aplicabile privind protecția acționarilor, precum și fondul de garantare al acționarilor, dacă este cazul.
(3) Documentele menționate la punctele a), b), c), e) și i) vor fi însoțite de traducerea autorizata a acestora în limba română. Documentele menționate la punctele d) și g), precum și informațiile prevăzute la punctele f) și h) vor fi întocmite în limba română.