Articolul 2
Art. 2 din DECRET nr. 215 din 12 iulie 1977 cu privire la încadrarea personalului muncitor în grupele I, II sau III de muncă
(1) Locurile de muncă care, prin natura și specificul lor, fac ca munca să se desfășoare în condiții deosebite se încadrează permanent în grupele I și II de muncă. Anumite locuri de muncă unde exista, de asemenea, condiții deosebite dar care pot fi îmbunătățite prin măsuri tehnice sau organizatorice, se încadrează temporar în aceste grupe și se revizuiesc anual în raport cu modificarea condițiilor.
(2) În grupa I de muncă se încadrează cu caracter permanent:
a) minerii și celelalte categorii de personal care lucrează în subteran;
b) personalul care executa prelucrarea minereurilor radioactive;
c) scafandrii și chesonierii;
d) personalul de pe platformele de foraj marin;
e) personalul navigant din aviația civilă care realizează anual numărul de ore de zbor minim prevăzut pe diferite tipuri de aeronave și funcția îndeplinită, în anexa nr. 1;
f) personalul care executa operații periculoase la fabricarea, manipularea, transportul produselor explozive și a munițiilor și elementelor lor cu explozivi de sensibilitate mare, inclusiv distrugerea și delaborarea acestora;
g) zidării samotori care lucrează cu caramizi din sticlă sau la temperaturi de peste 40 grade C;
h) sticlarii care prelucreaza topitura de sticlă prin suflare cu gura și fasonarea acesteia;
i) vopsitorii de la dublu fund al navelor;
j) personalul care lucrează în leprozerii.
(3) În grupa II de muncă se încadrează cu caracter permanent:
a) minerii și celelalte categorii de personal care lucrează în subteran în minele de sare;
b) personalul care executa drenuri la adîncime mai mare de 8 m;
c) personalul navigant din aviația civilă care realizează cel puțin 50% din numărul de ore de zbor (salturi sau starturi) prevăzute în grupa I de muncă;
d) sudorii care lucrează în interior la nave, cazane, conducte, cilindri de locomotive, stîlpi metalici inchisi, rezervoare, bazine și alte instalații închise;
e) personalul care executa operații periculoase la fabricarea, încercarea, recepția, verificarea și manipularea munițiilor și a elementelor lor cu explozivi de sensibilitate mica, în condițiile stabilite în anexa nr. 2;
f) personalul care executa direct operații de curățire de canale subterane, coșuri industriale, canale de fum, canale de la unități de celuloza, instalații din rafinarii, în interiorul cisternelor, rezervoarelor, tancurilor și conductelor petroliere;
g) personalul care executa ermetizari de cabine de avioane cu reactie;
h) personalul din sala mașinilor (cazanelor și motoarelor) de pe nave oceanice, maritime, fluviale și de pe navele care executa lucrări legate de forajul marin; personalul de pe navele de pescuit în apele maritime și oceanice (exclusiv personalul auxiliar);
i) personalul care executa lucrări de manipulare și stivuire în sali de congelare și camere frigorifice cu temperatura sub minus 25 grade C.
(4) Personalul artistic din instituțiile de stat, care îndeplinește funcția de balerin și acrobat, se încadrează în grupa I de muncă, iar personalul artistic din instituțiile de stat, care îndeplinește funcțiile de solist vocal de opera și opereta, instrumentist la instrumente de suflat, artist de circ cu activitate de calarie sau dresuri de animale sălbatice, se încadrează în grupa II de muncă.