Articolul 7
Art. 7 din HOTĂRÂRE nr. 850 din 17 iulie 2003 privind interoperabilitatea sistemului de transport feroviar convenţional din România cu sistemul de transport feroviar convenţional transeuropean
- Capitolul II Specificaţii tehnice de interoperabilitate
Prevederile uneia sau mai multor ȘTI, adoptate de Comisia Europeană, inclusiv cele referitoare la materialul rulant, pot sa nu fie preluate pe teritoriul României în următoarele situații:
a) pentru orice proiect de linie noua, de modernizare a unei linii existente sau pentru orice element la care s-a făcut referire în art. 1 alin. (1), dacă acesta se afla într-un stadiu avansat de realizare sau dacă face obiectul unui contract în curs de desfășurare la momentul publicării respectivei ȘTI;
b) pentru orice proiect de modernizare sau reabilitare a unei linii existente, atunci când gabaritul, ecartamentul ori distanta dintre axele liniilor de cale ferată sau tensiunea electrica prevăzute de respectivele ȘTI sunt incompatibile cu cele ale liniei existente;
c) pentru orice proiect referitor la reabilitarea, extinderea sau modernizarea unei linii existente, atunci când aplicarea respectivelor ȘTI compromite viabilitatea economică a proiectului și/sau compatibilitatile sistemului feroviar existente în România;
d) în cazul în care, ca urmare a unui accident sau a unei catastrofe naturale, condițiile de restabilire rapida a rețelei nu permit, din punct de vedere economic ori tehnic, aplicarea parțială sau totală a ȘTI corespunzătoare;
e) pentru vagoanele de proveniență sau cu destinația din/către un stat în care ecartamentul este diferit de cel al rețelei feroviare din România.