Articolul 35
Art. 35 din LEGE nr. 319 din 8 iulie 2003 privind Statutul personalului de cercetare-dezvoltare
- Capitolul VII Dispoziții tranzitorii și finale
(1) Personalul de cercetare-dezvoltare atestat, care revine în activitatea de cercetare-dezvoltare după părăsirea acesteia pentru motive care nu îi sunt imputabile, se încadrează la gradul științific dobândit anterior.
(2) Personalul atestat științific poate exercita prin cumul de funcții activități în cercetare-dezvoltare, învățământ și/sau producție, în condițiile prevăzute de lege.
(3) Beneficiază de rezervarea postului și pot exercita cumulat activități de cercetare-dezvoltare, la gradul științific dobândit, persoanele alese în Parlament, numite în Guvern sau care îndeplinesc funcții de specialitate specifice în aparatul Parlamentului, al Administrației Prezidențiale și al administrației publice centrale ori în serviciile publice descentralizate ale acesteia, precum și cele alese sau numite de Parlament în alte organe și organisme centrale ale statului, precum și cele alese în conducerea Academiei Române.