Articolul 36
Art. 36 din LEGE nr. 311 din 3 iulie 2003 muzeelor şi a colecţiilor publice
- Capitolul VII Contravenții și sancțiuni
(1) Constituie contravenții următoarele fapte:
a) încălcarea normelor de conservare a patrimoniului muzeal;
b) înființarea de muzee și colecții publice fără obținerea avizului prealabil și/sau funcționarea acestora fără obținerea acreditării;
b^1) neobținerea avizului prealabil și/sau a acreditării, în termen de maximum 1 an de la constatarea contravenției prevăzute la lit. b) ;
(la 03-02-2024, Alineatul (1), Articolul 36, Capitolul VII a fost completat de )
c) împiedicarea, prin orice mijloace, a accesului publicului la patrimoniul muzeal, cu excepția cazurilor în care aceasta este generată de cauze neimputabile;
d) schimbarea titulaturii muzeului sau, după caz, a colecției publice, cu nerespectarea procedurii prevăzute la art. 16 alin. (1) și (2) ;
e) neîncheierea contractelor de asigurare prevăzute la art. 11 alin. (2) și (3) .
(2) Contravențiile prevăzute la alin. (1) se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 10.000 lei.
(3) Cuantumul amenzilor poate fi actualizat prin hotărâre a Guvernului.