Articolul 10
Art. 10 din LEGE nr. 327 din 8 iulie 2003 privind Ordinul Mihai Viteazul
(1) Membrii Ordinului Mihai Viteazul, indiferent de clasa pe care o au, sunt numiți "Cavaleri ai Ordinului Mihai Viteazul".
(2) Ofițerii în retragere care au fost decorati cu Ordinul Mihai Viteazul în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial, 1941-1945, își păstrează și pot purta însemnele originale ale respectivei decorații și se bucura de toate onorurile prevăzute prin prezenta lege și de drepturile materiale prevăzute în privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, republicată.
(3) Președintele activ al Ordinului Mihai Viteazul este ofițerul cel mai mare în grad și clasa, fiind confirmat în aceasta funcție de Președintele României.