Articolul 39
Art. 39 din LEGE nr. 333 din 8 iulie 2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor
- Capitolul V Selecția, atestarea, angajarea, pregătirea și dotarea personalului de pază și gardă de corp
- Secţiunea a 2-a Atestarea și pregătirea personalului de pază și gardă de corp
(1) Formarea profesională a personalului pentru executarea activităților de pază a obiectivelor, bunurilor, valorilor și de gardă de corp se realizează prin furnizori de formare profesională din sectorul public sau privat, autorizați în condițiile legii.
(2) Furnizorul de formare profesională are obligația de a aproba înscrierea la cursurile de calificare profesională doar a persoanelor care fac dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 36 lit. a)-c) .
(3) Examenul de absolvire a cursurilor de calificare profesională se susține în fața unei comisii constituite potrivit dispozițiilor privind formarea profesională a adulților, republicată. Din comisie trebuie să facă parte și un reprezentant al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București sau, după caz, al inspectoratului de poliție județean în raza căruia furnizorul de formare profesională își are sediul.
(4) Tematica programelor de formare profesională se stabilește prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.