Articolul I
Art. I din ORDIN nr. 92 din 7 iulie 2003 privind modificarea Instrucţiunilor tehnice pentru aplicarea Ordinului ministrului industriei şi resurselor şi al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale nr. 49/14/2003 privind valorificarea cantităţilor de gaze naturale noi din producţia interna, aprobate prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale nr. 75/2003
Instrucțiunile tehnice pentru aplicarea Ordinului ministrului industriei și resurselor și al președintelui Agenției Naționale pentru Resurse Minerale nr. 49/14/2003 privind valorificarea cantităților de gaze naturale noi din producția interna, aprobate prin , , se modifica după cum urmează:
1. Articolul 2 va avea următorul cuprins:
"Art. 2. - Titularii acordurilor petroliere producători de gaze naturale libere sau operatorii acestora, în cazul în care acordul petrolier prevede astfel, vor fundamenta lunar productiile suplimentare obținute în conformitate cu prevederile de mai sus, față de curbele de declin de baza, aprobate în prealabil de Agenția Naționala pentru Resurse Minerale, în vederea certificării acestora de către Agenția Naționala pentru Resurse Minerale. Fundamentarea va preciza sonda, zacamantul (obiectivul de exploatare), sursa de proveniență a gazelor suplimentare și cantitățile produse, conform anexei, și se va transmite la organele teritoriale ale Agenției Naționale pentru Resurse Minerale până la data de 5 a lunii următoare celei pentru care se fundamentează producția."
2. Articolul 3 va avea următorul cuprins:
"Art. 3. - Agenția Naționala pentru Resurse Minerale prin Direcția generală control și protecția mediului va certifica productiile suplimentare obținute în conformitate cu cele de mai sus în termen de 5 zile calendaristice de la primirea fundamentarilor din partea titularilor de acorduri petroliere."
3. Articolul 4 va avea următorul cuprins:
"Art. 4. - Productiile suplimentare constituind gaze noi din producția interna se vor contracta de titularii acordurilor petroliere sau de operatorii acestora, în cazul în care acordul petrolier prevede astfel, în luna următoare celei pentru care s-au fundamentat și după certificarea acestora de către Agenția Naționala pentru Resurse Minerale."