Articolul 8
Art. 8 din LEGE nr. 290 din 27 iunie 2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Tinutul Herta, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947
(1) În vederea soluționării cererilor depuse de persoanele îndreptățite, comisiile județene, respectiv a municipiului București, constituite în temeiul , republicată, se vor completa pentru aceste cazuri, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, cu câte un reprezentant și al celorlalte ministere cu atribuții în aplicarea prezentei legi. Reprezentantul Secției Cadrilater a Asociației Române a Victimelor Represiunilor Staliniste (ARVIS) nu participă la soluționarea cererilor depuse de persoanele îndreptățite, potrivit prezentei legi.
(2) Abrogat.
(la 18-12-2014, Alin. (2) al art. 8 a fost abrogat de )
(2^1) Comisiile județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea au obligația de a convoca petenții sau alte persoane, în vederea lămuririi unor situații în care există neclarități privind calitatea succesorală a petentului, dovada refugiului sau a proprietății asupra bunurilor pentru care se cer despăgubiri ori compensații.
(la 22-05-2006, Alin. (2^1) al art. 8 a fost introdus de )
(2^2) Abrogat.
(la 18-12-2014, Alin. (2^2) al art. 8 a fost abrogat de )
(3) Abrogat.
(la 18-12-2014, Alin. (3) al art. 8 a fost abrogat de )
(4) Abrogat.
(la 18-12-2014, Alin. (4) al art. 8 a fost abrogat de )
(5) Abrogat.
(la 18-12-2014, Alin. (5) al art. 8 a fost abrogat de )
(6) Abrogat.
(la 18-12-2014, Alin. (6) al art. 8 a fost abrogat de )
(7) În vederea soluționării cererilor, comisiile prevăzute la art. 5 pot solicita din oficiu, cu respectarea legii, acte și informații oricăror instituții publice din țară sau din străinătate.
(la 22-05-2006, Alin. (7) al art. 8 a fost modificat de )