Articolul 5
Art. 5 din LEGE nr. 290 din 27 iunie 2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Tinutul Herta, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947
(1) Persoanele îndreptățite vor depune cereri proprii, până la data de 1 mai 2007, la comisiile constituite în cadrul prefecturilor, în temeiul privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, republicată. Cererile trebuie însoțite de acte doveditoare, certificate de autorități, sau de declarația autentică a petentului, însoțită de declarațiile a cel puțin 2 martori, de asemenea, autentificate*).
Notă
Ca urmare a încetării efectelor juridice ale , , se poate considera că alin. (1) al , . În consecință, la momentul actual alin. (1) al , .
Prin , s-a admis excepția de neconstituționalitate privind dispozițiile pentru plata eșalonată a despăgubirilor stabilite potrivit dispozițiilor privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, ale privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, precum și ale privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea fostului Regat al Sârbilor, Croaților și Slovenilor, în urma aplicării Protocolului privitor la câteva insule de pe Dunăre și la un schimb de comune între România și Iugoslavia, încheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, și a Convenției dintre România și Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, relativă la regimul proprietăților situate în zona de frontieră, semnată la Belgrad la 5 iulie 1924, precum și pentru modificarea și completarea , și , constatându-se că acestea sunt neconstituționale.
Conform în , dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
Prin urmare, în intervalul 24 ianuarie 2014-10 martie 2014, dispozițiile au fost suspendate de drept, încetându-și efectele juridice în data de 11 martie 2014, întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor atacate.
(1^1) Cererile de despăgubiri respinse prin hotărâri ale comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru motivul nedepunerii în termenul prevăzut de lege, sunt considerate cereri noi, în sensul prezentei legi.
(la 22-05-2006, Alin. (1^1) al art. 5 a fost introdus de )
(1^2) Cererile cetățenilor români cu domiciliul în străinătate se depun la Comisia municipiului București pentru aplicarea .
(la 22-05-2006, Alin. (1^2) al art. 5 a fost introdus de )
(2) Dacă pentru bunurile aceluiași proprietar sunt mai mulți moștenitori, fiecare dintre aceștia este obligat să îi menționeze pe ceilalți în cererea formulată. Dacă moștenitorii domiciliază în județe diferite, aceștia vor trimite cererile la Comisia municipiului București pentru aplicarea .
(la 22-05-2006, Alin. (2) al art. 5 a fost modificat de )
(2^1) Comisia municipiului București pentru aplicarea analizează oportunitatea soluționării cererii sau, după caz, transmiterea acesteia spre competentă soluționare către comisia pentru aplicarea constituită în cadrul prefecturii județului în care domiciliază depunătorul cererii*).
(la 16-11-2013, Alin. (2^1) al art. 5 a fost introdus de )
Notă
, și-a încetat efectele juridice conform , .
Prin urmare, întrucât , aprobă un act devenit inaplicabil, modificările și completările aduse de aceasta în textul ar trebui să fie inaplicabile.
(3) În județele în care nu au fost constituite comisii, potrivit , republicată, acestea se constituie, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin ordin al prefectului, iar cele care și-au încetat activitatea, conform , republicată, își reiau activitatea având ca obiect aplicarea prezentei legi.
(4) Arhivele Naționale și alte instituții publice care dețin actele solicitate de cei interesați, de natură să constituie dovezi în sensul alin. (1) , sunt obligate să le elibereze copii conforme, sub sancțiunea legii.
(5) În cererile adresate Arhivelor Naționale și altor instituții publice, solicitanții vor preciza toate informațiile, datele sau indiciile necesare obținerii unor acte doveditoare, în măsura în care le dețin.
(6) Pentru terenurile forestiere este admisă numai proba cu înscrisuri: acte de proprietate, extrase de carte funciară, cadastru, registre și alte evidențe ale amenajamentelor silvice etc., cu dată certă, din perioada respectivă.