Articolul 6
Art. 6 din HOTĂRÂRE nr. 739 din 3 iulie 2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului
- Capitolul II Atribuţiile, structura organizatorică şi conducerea ministerului
- Secţiunea a 2-a Structura organizatorică şi conducerea ministerului
(1) Structura organizatorică a Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului este prevăzută în anexa nr. 1. Prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor, apelor și mediului, în cadrul direcțiilor generale și direcțiilor se pot organiza servicii, birouri, compartimente și colective temporare, în condițiile legii.
(2) Atribuțiile și responsabilitățile compartimentelor din aparatul propriu al Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului se stabilesc, în conformitate cu structura organizatorică prevăzută în anexa nr. 1, prin regulamentul de organizare și funcționare a ministerului, care se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor, apelor și mediului.
(3) Se înființează direcțiile pentru agricultură și dezvoltare rurală, unități cu personalitate juridică în subordinea Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului, prin reorganizarea direcțiilor generale pentru agricultură și industrie alimentară județene și a municipiului București, direcțiilor fitosanitare și a oficiilor pentru ameliorare și reproducție în zootehnie.