Articolul 6
Art. 6 din HOTĂRÂRE nr. 759 din 3 iulie 2003 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Sport
(1) Agenția este condusă de un președinte, numit prin decizie a primului-ministru, a cărui funcție este asimilată, din punct de vedere al drepturilor cuvenite potrivit legii, cu funcția de secretar de stat.
(2) Președintele reprezintă Agenția în raporturile cu ministerele și cu celelalte autorități publice, cu persoane fizice și juridice din țara și din străinătate, precum și în justiție.
(3) Președintele Agenției îndeplinește și alte atribuții specifice stabilite prin acte normative.
(4) Președintele Agenției este ordonator secundar de credite.
(5) În exercitarea atribuțiilor ce îi revin președintele Agenției emite ordine și instrucțiuni în condițiile legii.