Articolul 8
Art. 8 din HOTĂRÂRE nr. 747 din 3 iulie 2003 pentru organizarea şi funcţionarea Secretariatului General al Guvernului
(1) Structura organizatorică a Secretariatului General al Guvernului se aproba prin decizie a primului-ministru
(2) În structura Secretariatului General al Guvernului funcționează direcții generale, direcții, servicii, birouri și compartimente, după caz.
(3) În structura Secretariatului General al Guvernului funcționează:
a) Oficiul pentru gestionarea relațiilor cu Republica Moldova;
b) Oficiul pentru problemele veteranilor de război;
c) Oficiul pentru problemele romilor.
(4) Coordonarea oficiilor prevăzute la alin. (3) se asigura la nivel de secretar de stat sau subsecretar de stat, după caz.
(5) Structura organizatorică detaliată, circuitul documentelor, atribuțiile și sarcinile compartimentelor din cadrul Secretariatului General al Guvernului se stabilesc prin regulamentul de organizare și funcționare, care se aproba prin ordin al ministrului.
(6) În condițiile legii și în limita numărului maxim de posturi, în structura Secretariatului General al Guvernului se organizează și funcționează unități de management al proiectului, denumite în continuare UMP, conduse de câte un director de proiect, în vederea asigurării unui cadru unitar pentru managementul proiectelor finanțate prin împrumuturi externe.
(7) Structura organizatorică, numărul de personal și regulamentul de organizare și funcționare ale UMP se stabilesc prin ordin al ministrului.
(8) Ministrul numește personalul UMP și stabilește competentele directorului de proiect.