Începe proba gratuită

HOTĂRÂRE nr. 747 din 3 iulie 2003 pentru organizarea şi funcţionarea Secretariatului General al Guvernului

Articolul 3

Articolul 3

Art. 3 din HOTĂRÂRE nr. 747 din 3 iulie 2003 pentru organizarea şi funcţionarea Secretariatului General al Guvernului

(1) Secretariatul General al Guvernului are următoarele atribuții principale:

a) urmărirea modului de realizare a Programului de guvernare;

b) organizarea și pregătirea ședințelor Guvernului;

c) asigurarea respectării procedurilor pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului, potrivit reglementărilor în vigoare;

d) asigurarea reprezentării Guvernului în fața instanțelor judecătorești, împreună cu ministerele care au obligația de a pune în executare hotărârile Guvernului împotriva cărora s-au formulat acțiuni în justiție;

e) asigurarea, în domeniul sau de activitate, a relatiei cu Parlamentul și cu ministerele;

f) urmărirea îndeplinirii de către organele de specialitate ale administrației publice centrale a măsurilor și a sarcinilor rezultate din actele normative;

g) elaborarea proiectului bugetului anual pentru aparatul de lucru al Guvernului;

h) elaborarea și urmărirea realizării planului de investiții, în domeniul sau de activitate;

i) executarea operațiunilor financiare privind fondurile prevăzute în bugetul propriu și destinate realizării acțiunilor inițiate de structurile din aparatul de lucru al Guvernului și de alte structuri stabilite prin acte normative;

j) organizarea unor evenimente, manifestări și alte asemenea acțiuni, stabilite și desfășurate la nivelul Guvernului;

k) gestionarea fondurilor prevăzute în bugetul propriu în vederea finanțării acțiunilor și proiectelor pentru promovarea imaginii externe a României;

l) gestionarea relațiilor cu Republica Moldova;

m) asigurarea rezolvarii, în mod operativ și potrivit reglementărilor legale, a problemelor privind veteranii de război, precum și invalizii și văduvele de război;

n) gestionarea, în conformitate cu Programul de guvernare, cu strategiile și programele aprobate de Guvern, a problematicii comunității romilor;

o) asigurarea intaririi capacității administrative a Guvernului, prin crearea condițiilor necesare desfășurării activității grupurilor de consultanți pe probleme juridice constituite la nivelul Executivului, precum și prin efectuarea de analize, studii, sinteze și altele asemenea pe marginea documentelor pregătite la nivelul instituțiilor guvernamentale;

p) organizarea videoconferintelor Guvernului;

q) coordonarea activității unităților care funcționează sub autoritatea sa;

r) elaborarea sau avizarea, după caz, a proiectelor de acte normative în domeniul sau de activitate.

(2) Secretariatul General al Guvernului îndeplinește orice alte atribuții specifice, prevăzute de alte acte normative sau stabilite prin decizie a primului-ministru.