Articolul 7
Art. 7 din HOTĂRÂRE nr. 738 din 3 iulie 2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei şi Comerţului
(1) Structura organizatorica a Ministerului Economiei și Comerțului este prevăzută în anexa nr. 1.
(2) În structura organizatorica a Ministerului Economiei și Comerțului funcționează direcții generale și direcții. Prin ordin al ministrului se pot organiza servicii, birouri și oficii și se pot utiliza functionari publici pentru a conduce sau coordona programe, proiecte în condițiile prevăzute de privind reglementarea drepturilor de natura salariala ale functionarilor publici, aprobata cu modificari și completari prin .
(3) În cadrul direcțiilor generale, prin ordin al ministrului, se pot organiza și direcții cu incadrarea în numărul maxim de posturi aprobat și cu respectarea prevederilor privind unele măsuri pentru asigurarea transparentei în exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sanctionarea corupției, cu modificările ulterioare.
(4) Înființarea de oficii sau de agentii teritoriale, fără personalitate juridica, care să reprezinte activitatea industriala în plan regional, se face potrivit prevederilor legale în vigoare, în functie de resursele financiare alocate cu aceasta destinatie prin bugetul anual.
(5) Numărul maxim de posturi pentru Ministerul Economiei și Comerțului este de 748, exclusiv demnitarii și posturile aferente cabinetelor ministrilor. Din numărul maxim de posturi, 130 de posturi se utilizeaza pentru reteaua externa.
(6) Abrogat.
(7) Atribuțiile și competentele ministrului delegat pentru comert, ale secretarilor de stat, ale secretarului general și ale secretarului general adjunct se stabilesc prin ordin al ministrului economiei și comerțului.
(8) Prin ordin al ministrului economiei și comerțului se poate aproba schimbarea subordonarii direcțiilor generale și direcțiilor.
(9) Atribuțiile și competentele compartimentelor din aparatul propriu al ministerului se stabilesc prin regulamentul de organizare și functionare a ministerului și se aproba prin ordin al ministrului economiei și comerțului, în condițiile legii.
(10) Statul de functii al ministerului se aproba de către ministru, în condițiile legii.
Alin. (5) al .
Alin. (5) și (6) ale art. 7 au fost modificate de pct. 1 al , .
Alin. (5) al , .
Alin. (6) al , .
Alin. (7) al , .