Începe proba gratuită

HOTĂRÂRE nr. 733 din 3 iulie 2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Externe

Articolul 2

Articolul 2

Art. 2 din HOTĂRÂRE nr. 733 din 3 iulie 2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Externe

În realizarea politicii externe a României, M.A.E. are următoarele atribuții principale:

1. apara și promovează pe plan extern interesele naționale ale României;

2. inițiază activități internaționale menite sa ducă la dezvoltarea de relații pașnice și de cooperare cu toate statele, întemeiate pe principiile și pe normele general admise ale dreptului internațional;

3. asigura promovarea intereselor României în organizații internaționale cu caracter universal, european, euroatlantic, regional și subregional;

4. asigura conectarea tarii la instituțiile europene și euroatlantice cu caracter politic, strategic și economic;

5. asigura, prin acțiuni de politica externa, consolidarea statului de drept și a structurilor democratice din societatea românească, precum și proiectarea unei imagini reale a României în lume;

6. urmărește evoluția vieții internaționale și semnaleaza tendintele care apar în contextul internațional;

7. contribuie la asigurarea prezentei active și demne a României și a cetățenilor săi în plan internațional;

8. promovează în plan internațional valorile democrației, respectarea drepturilor omului, colaborarea pașnică și solidaritatea umană;

9. apara în străinătate drepturile și interesele statului român, ale cetățenilor și ale persoanelor juridice române, în baza legislației române și în conformitate cu practica internationala și cu acordurile bilaterale și multilaterale la care România este parte;

10. acționează pentru întărirea legăturilor cu românii din afară frontierelor României și pentru păstrarea, dezvoltarea și exprimarea identității lor etnice, culturale, lingvistice și religioase, cu respectarea legislației statului ai cărui rezidenți sunt;

11. inițiază sau participa la negocierea tratatelor și a altor înțelegeri internaționale, pentru România;

12. prezintă Guvernului, singur sau, după caz, împreună cu celelalte ministere, propuneri privind semnarea, ratificarea, aprobarea sau acceptarea înțelegerilor internaționale, aderarea la acestea sau denunțarea lor, efectuează schimbul instrumentelor de ratificare, depune instrumentele de ratificare sau de aderare, notifica aprobarea ori acceptarea înțelegerilor internaționale și denunțarea lor, eliberează documente certificând deplinele puteri;

13. urmărește, direct sau în conlucrare cu ministerele și cu celelalte autorități publice centrale de specialitate, aplicarea prevederilor tratatelor și ale altor înțelegeri internaționale la care România este parte și prezintă propuneri pentru îndeplinirea întocmai și cu buna-credința a obligațiilor asumate;

14. elaborează sau cooperează cu ministerele și cu celelalte autorități publice centrale de specialitate la elaborarea proiectelor de acte normative care au legătură cu relațiile externe și cu politica de comerț exterior ale României;

15. asigura asistența permanenta și coordonare în domeniul relațiilor internaționale tuturor ministerelor. În acest scop funcționează în cadrul M.A.E. o structura de coordonare a consilierilor diplomatici care își desfășoară activitatea pe lângă membrii Guvernului;

16. formulează norme și asigura sprijin instituțiilor centrale de stat în materie de protocol și curtoazie internationala. În acest scop, în cadrul M.A.E. funcționează Protocolul național, care îndeplinește atribuțiile ce îi revin conform legislației în vigoare și uzantelor internaționale;

17. asigura, sprijină sau coordonează, după caz, îndeplinirea obligațiilor care decurg din dispozițiile Acordului european instituind o asociere între România, pe de o parte, și Comunitatile Economice Europene și statele membre ale acestora, pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 1 februarie 1993, ratificat prin , denumit în continuare Acordul european, precum și activitățile desfășurate de partea română în cadrul instituțiilor create prin acest acord;

18. participa, alături de Ministerul Integrării Europene și de celelalte ministere, la coordonarea procesului de pregătire a aderării României la Uniunea Europeană, cu următoarele atribuții specifice:

a) asigura președinția părții române la lucrările Consiliului de asociere;

b) participa la subcomitetele de asociere prevăzute de Acordul european;

c) cooperează cu ministerele interesate la organizarea reuniunilor informale ale ministrilor, în funcție de tematica și calendarul stabilite de Consiliul Afacerilor Generale;

d) cooperează cu ministerele interesate la elaborarea, realizarea și promovarea în țările membre ale Uniunii Europene și în țările candidate a unei strategii de informare, comunicare și de imagine privind evoluția procesului de pregătire a României pentru aderare;

19. este reprezentat sau participa, după caz, împreună cu Ministerul Integrării Europene la etape desemnate ale procesului de negociere pentru aderarea la Uniunea Europeană;

20. colaborează la elaborarea politicii României în domeniul relațiilor economice internaționale, în conformitate cu Programul de guvernare și cu Programul de dezvoltare a României pe termen mediu, cu luarea în considerare a tendințelor și proceselor din economia mondială;

21. promovează interesele economice ale României în relațiile cu alte state, precum și cu organizațiile economice cu vocație universala, cu caracter regional și cu alte grupări economice;

22. participa sau colaborează, după caz, la negocierea și la încheierea de tratate, acorduri și alte înțelegeri internaționale cu caracter economic sau pentru stabilirea cadrului juridic necesar, în vederea desfășurării relațiilor comerciale externe ale României, potrivit legii;

23. păstrează originalele tuturor înțelegerilor internaționale bilaterale și copiile certificate de pe înțelegerile internaționale, originalele înțelegerilor internaționale al căror depozitar este România și îndeplinește obligațiile ce decurg din aceasta calitate;

24. păstrează sigiliul de stat al României;

25. supune spre aprobare scrisorile de acreditare, cererile de agrement și de exequatur;

26. tine legătură cu misiunile diplomatice și cu oficiile consulare din România în conformitate cu regulile și cu practica internationala;

27. organizează, îndrumă și controlează activitatea misiunilor diplomatice și a oficiilor consulare ale României;

28. organizează curierul diplomatic.