Articolul 20
Art. 20 din LEGE nr. 292 din 27 iunie 2003 privind organizarea şi funcţionarea aşezămintelor culturale
- Capitolul V Universitatea populara
(1) Conducerea universitatii populare este asigurata, în baza regulamentului propriu de organizare și funcționare, de către un director numit pe bază de concurs organizat de autoritatea administrației publice locale împreună cu direcția judeteana pentru cultura, culte și patrimoniul cultural național, respectiv a municipiului București; din comisia de concurs fac parte reprezentanți ai autorității administrației publice locale și ai direcției județene pentru cultura, culte și patrimoniul cultural național, respectiv a municipiului București.
(2) Pentru participarea la concurs, candidații trebuie să depună la dosar, în mod obligatoriu, avizul direcției județene pentru cultura, culte și patrimoniul cultural național, respectiv a municipiului București.
(3) Universitățile populare care funcționează ca departamente în cadrul caselor de cultura sunt conduse de către un referent de specialitate, iar cele care funcționează în căminul cultural sunt coordonate de către directorul instituției.