Articolul 4
Liberul transfer
Art. 4 din LEGE Nr. 115 din 28 noiembrie 1994 privind ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Paraguay pentru promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor şi a Protocolului anexa, semnate la Asuncion la 21 mai 1994
- ACORD
1. Fiecare parte contractantă, pe teritoriul căreia investitori ai celeilalte părți contractante au efectuat investiții, va garanta acestora liberul transfer al plăților referitoare la aceste investiții și în special al:
a) veniturilor;
b) rambursarii împrumuturilor;
c) sumelor destinate acoperirii cheltuielilor privind administrarea investițiilor;
d) aportul suplimentar de capital necesar pentru întreținerea sau dezvoltarea investițiilor;
e) sumelor realizate din vânzarea sau lichidarea parțială sau totală a unei investiții;
f) despăgubirilor prevăzute la art. 5 și 6.
2. Transferurile menționate mai sus se vor efectua fără întârziere nejustificată, în valută liber convertibilă la rata de schimb aplicabilă la data transferului, în conformitate cu reglementările regimului valutar în vigoare ale părții contractante pe teritoriul căreia s-a realizat investiția.