Articolul 8
Art. 8 din LEGE Nr. 114 din 28 noiembrie 1994 pentru ratificarea Acordului privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor dintre Guvernul României şi Guvernul Regatului Ţărilor de Jos şi a Protocolului anexa, semnate la Bucureşti la 19 aprilie 1994
- ACORD
1. În scopul soluționării diferendelor în legătură cu investițiile între o parte contractantă și un investitor al celeilalte părți contractante, vor avea loc consultări între părțile interesate.
2. Dacă aceste consultări nu conduc la o soluție într-o perioadă de 3 luni, investitorul poate supune diferendul, la alegerea sa, pentru reglementare, la:
a) instanța judecătorească competența a părții contractante pe teritoriul căreia a fost efectuată investiția; sau
b) Centrul Internațional pentru Reglementarea Diferendelor relative la Investiții (I.C.S.I.D.) constituit prin Convenția pentru reglementarea diferendelor relative la investiții între state și persoane ale altor state, din 18 martie 1965; sau
c) un tribunal arbitral ad-hoc care, dacă nu s-a convenit altfel între părțile la diferend, va fi constituit pe baza regulilor de arbitraj ale Comisiei Națiunilor Unite pentru Drept Comercial Internațional (UNCITRAL).
3. În cazul în care diferendul nu este soluționat în conformitate cu paragraful 2 a) într-o perioadă de 10 luni, investitorul poate, prin retragerea plingerii de la instanțele judecătorești ale părții contractante respective, sa supună diferendul arbitrajului, în conformitate cu prevederile paragrafului 2 b) sau c).
4. Fiecare parte contractantă consimte prin aceasta sa supună un diferend relativ la investiții, concilierii sau arbitrajului internațional.
5. Partea contractantă care este parte la diferend nu va putea, în nici un moment în timpul procedurilor care implica diferende privind investițiile, sa invoce ca apărare imunitatea sa sau faptul ca investitorul a primit o despăgubire pe baza unui contract de asigurare ce acoperă, total sau parțial, paguba sau pierderea suferită.
6. O persoana juridică care este investitor al unei părți contractante și care, înainte sa intervină un astfel de diferend, este controlată de către investitorii celeilalte părți contractante, va fi tratata ca investitor al celeilalte părți contractante, în conformitate cu prevederile art. 25 paragraful 2 b) al convenției, în sensul convenției.