Articolul 8
Art. 8 din NORME METODOLOGICE nr. 15.510 din 28 ianuarie 2003 privind constituirea şi utilizarea veniturilor cu destinaţie specială pentru drumurile publice
(1) În limita sumelor reprezentând cheltuieli cu destinație specială pentru drumurile publice, repartizate potrivit art. 7, beneficiarii vor prezenta programe anuale cu defalcarea pe lucrări, obiective și trimestre.
(2) Propunerile de programe prevăzute la alin. (1) vor fi transmise de consiliile județene și municipale la Regia Autonomă "Administrația Naționala a Drumurilor din România". Propunerile consiliilor locale, altele decât cele ale municipiilor, vor fi transmise de consiliile județene.
(3) Regia Autonomă "Administrația Naționala a Drumurilor din România" va aviza propunerile de programe prevăzute la alin. (2) și le va transmite pentru aprobare la Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, împreună cu programele proprii.
(4) Propunerile de program se analizează și se avizează de Direcția generală pentru dezvoltarea infrastructurii, investiții și concesiuni, Direcția generală economică și relații bugetare, secretarul de stat care coordonează Departamentul transporturilor terestre și se aproba de ministrul lucrărilor publice, transporturilor și locuinței. După aprobare acestea se comunică Regiei Autonome "Administrația Naționala a Drumurilor din România". Regia Autonomă "Administrația Naționala a Drumurilor din România" va transmite consiliilor județene și municipale, după caz, programele aprobate.
(5) În cazuri bine justificate, pe parcursul execuției anuale, dar nu mai târziu de data de 31 octombrie, Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, la propunerea beneficiarilor, poate aproba modificarea repartizării sumelor pe lucrări și obiective și, respectiv, pe trimestre, cu condiția încadrării în sumele prevăzute pe capitolele și titlurile de cheltuieli din bugetul anual aprobat.