Începe proba gratuită

LEGE nr. 269 din 17 iunie 2003 privind Statutul Corpului diplomatic şi consular al României

Articolul 9

Articolul 9

Art. 9 din LEGE nr. 269 din 17 iunie 2003 privind Statutul Corpului diplomatic şi consular al României

  1. Capitolul II Gradele și funcțiile diplomatice sau consulare. Modul de acordare, echivalare și păstrare a acestora
  2. Secţiunea a 2-a Modul de acordare, echivalare și păstrare a gradelor diplomatice sau a celor consulare

(1) Promovarea în grad diplomatic sau consular se face pe baza îndeplinirii condițiilor de stagiu prevăzute la art. 13 , a evaluării activității desfășurate și a calificărilor obținute la Academia Diplomatică sau la alte instituții de formare profesională, din țara sau din străinătate.

(2) Cu ocazia Zilei Diplomației Române, ministrul afacerilor externe, prin derogare de la prevederile alin. (1) , poate promova în grad diplomatic sau consular, membri ai Corpului diplomatic și consular al României cu rezultate deosebite în activitate, cu îndeplinirea a jumătate din condițiile de stagiu, așa cum sunt prevăzute la art. 13 .