Începe proba gratuită

LEGE nr. 269 din 17 iunie 2003 privind Statutul Corpului diplomatic şi consular al României

Articolul 6

Articolul 6

Art. 6 din LEGE nr. 269 din 17 iunie 2003 privind Statutul Corpului diplomatic şi consular al României

  1. Capitolul II Gradele și funcțiile diplomatice sau consulare. Modul de acordare, echivalare și păstrare a acestora
  2. Secţiunea a 2-a Modul de acordare, echivalare și păstrare a gradelor diplomatice sau a celor consulare

(1) În cadrul Ministerului Afacerilor Externe funcționează Comisia pentru acordarea gradelor diplomatice și consulare. Comisia propune acordarea gradelor diplomatice sau consulare la admiterea în Corpul diplomatic și consular al României și pentru promovarea în grad diplomatic sau consular.

(2) Organizarea și funcționarea comisiei prevăzute la alin. (1) , inclusiv criteriile privind selecționarea pentru admiterea la Academia Diplomatică, pentru promovarea în grade diplomatice și consulare și la alte concursuri pentru admiterea în Corpul diplomatic și consular al României, se stabilesc prin ordin al ministrului afacerilor externe.

(3) Acordarea gradelor diplomatice și consulare se face prin ordin al ministrului afacerilor externe, cu excepția gradului diplomatic de ambasador, în limita numărului maxim de funcții diplomatice și consulare aprobate.