Articolul 3
Art. 3 din HOTĂRÂRE nr. 624 din 29 mai 2003 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici
(1) Agenția este condusă de un președinte, cu rang de secretar de stat, ajutat de un vicepreședinte, cu rang de subsecretar de stat.
(2) Președintele și vicepreședintele sunt numiți prin decizie a primului-ministru, la propunerea ministrului administrației publice.
(3) Președintele Agenției conduce aparatul propriu al Agenției, stabilit prin prezenta hotărâre, numește și eliberează din funcție personalul acesteia, în condițiile legii.
(4) Președintele reprezintă Agenția în raporturile cu ministerele, cu celelalte autorități ale administrației publice centrale, cu autoritățile administrației publice locale, cu alte autorități și instituții publice centrale și locale, cu persoane juridice și persoane fizice române sau străine, precum și în justiție.
(5) În exercitarea atribuțiilor sale președintele emite ordine cu caracter normativ și individual.
(6) Vicepreședintele îndeplinește atribuțiile și sarcinile care îi sunt delegate de președinte prin ordin.