Articolul 37
Art. 37 din LEGE nr. 8 din 1 iulie 1977 privind asigurarea durabilitatii, siguranţei în exploatare, functionalitatii şi calităţii construcţiilor
- Capitolul 3 Obligaţii şi raspunderi în asigurarea calităţii construcţiilor
- Secţiunea a II-a Obligaţiile şi răspunderile unităţilor beneficiare de investiţii
Unitățile beneficiare de investiții sînt obligate sa înscrie în cartea tehnica a construcției date privind:
a) autorul proiectului, constructorul, specialiștii care în timpul execuției au atestat calitatea acesteia și componenta comisiei de recepție;
b) gradul de seismicitate luat în calcul la proiectarea și executarea construcției;
c) principalele date și documente privind modul și condițiile în care s-a realizat construcția și recepția acesteia;
d) rezultatele încercărilor de laborator și probelor de calitate efectuate pe parcursul execuției lucrărilor;
e) prescripțiile de baza care trebuie respectate în timpul exploatării construcției, precum și elementele necesare urmăririi comportării acesteia în timp.
Cartea tehnica a construcției cuprinde în mod obligatoriu proiectul de execuție.
În cazul în care s-au efectuat, cu aprobările prevăzute de lege, reparații, modificări, schimbări de destinație sau extinderi ale construcției, cartea tehnica a construcției va cuprinde și proiectele speciale pe baza cărora aceste lucrări au fost executate.