Articolul 10
Art. 10 din ORDIN nr. 582 din 14 aprilie 2003 pentru aprobarea Normelor tehnice privind aprobarea de tip a echipamentelor şi produselor pentru nave maritime, prevăzute de convenţiile internaţionale la care România este parte, cod MLPTL.ANR-EM-2003
(1) Organismul tehnic de specialitate, desemnat să efectueze procedurile de evaluare a conformitatii prevăzute la art. 11, pentru echipamentele și produsele prevăzute în anexele nr. 1 și 2 care se monteaza la bordul navelor sub pavilion român, este ANR.
(2) Desemnarea altor organisme de către MLPTL pentru efectuarea procedurilor de evaluare a conformitatii prevăzute la art. 11, pentru echipamentele și produsele prevăzute în anexele nr. 1 și 2, este condiționată de satisfacerea criteriilor din anexa nr. 5. În cazul nerespectării prevederilor din anexa nr. 5, MLPTL va retrage desemnarea.
(3) Pentru menținerea desemnării de a efectua procedurile de evaluare prevăzute la art. 11, organismele notificate vor parcurge cel puțin o dată la 2 ani un audit prin care se va verifica modul de satisfacere a criteriilor din anexa nr. 5. Auditul se realizează de către o organizație independenta, abilitata în acest sens conform legislației în vigoare.
(4) Aplicarea prevederilor art. 7 alin. (2) implica punerea oficială la dispoziție de către cei interesați a listei actualizate a organismelor notificate din cadrul CE.