Articolul 2
Art. 2 din HOTĂRÂRE nr. 567 din 21 mai 2003 privind aprobarea infiintarii pe lângă Ministerul Apărării Naţionale şi unităţile din subordinea sa a unor activităţi finanţate integral din venituri proprii
(1) Veniturile proprii din care se finanțează activitățile înființate potrivit art. 1 alin. (1) și (2) provin din:
a) încasările obținute din activitățile prevăzute la art. 1 alin. (1) și (2);
b) dobânzile încasate, în condițiile legii, la disponibilitățile bănești și la depozitele constituite din veniturile încasate din realizarea activităților menționate la art. 1 alin. (1) și (2);
c) donații și sponsorizări;
d) alte încasări, în condițiile legii.
(2) Cheltuielile curente și de capital ce se efectuează pentru realizarea activităților prevăzute la art. 1 alin. (1) și (2) se finanțează integral din veniturile proprii menționate la alin. (1).
(3) În cazul cheltuielilor comune cu activitățile finanțate din bugetul de stat, sumele aferente activităților prevăzute la art. 1 alin. (1) se determina pe bază de chei de repartizare stabilite de persoanele autorizate ale instituției publice pe lângă care se organizează activitățile respective.