Articolul 5
Art. 5 din ORDIN nr. 2.664 din 26 mai 2003 pentru aprobarea Criteriilor şi procedurii de acordare a statutului de utilitate publică asociaţiilor, fundaţiilor şi federaţiilor care desfăşoară activităţi din sfera de competenţa a Ministerului Culturii şi Cultelor
(1) Dosarele complete sunt examinate de Direcția pentru relația cu Parlamentul, relația cu societatea civilă, sindicate și patronate, respectiv de Direcția asistența socială și religioasă, învățământ, O.N.G.-uri, care verifica îndeplinirea de către asociația, fundația sau federația solicitanta a condițiilor prevăzute de lege și a criteriilor aprobate prin prezentul ordin.
(2) În funcție de domeniile de activitate prevăzute în statut, pentru care se solicita recunoașterea asociației, fundației, federației ca fiind de utilitate publică, Direcția pentru relația cu Parlamentul, relația cu societatea civilă, sindicate și patronate, respectiv Direcția asistența socială și religioasă, învățământ, O.N.G.-uri, solicita direcției/direcțiilor de specialitate, precum și Direcției buget, finanțe, dezvoltare, avizare, din cadrul ministerului, întocmirea referatelor de oportunitate.
(3) În cazul în care sunt necesare informații suplimentare referitoare la activitatea asociației, fundației sau federației care solicită acordarea statutului de utilitate publică, Direcția pentru relația cu Parlamentul, relația cu societatea civilă, sindicate și patronate, respectiv Direcția asistența socială și religioasă, învățământ, O.N.G.-uri, poate solicita direcțiilor pentru cultura, culte și patrimoniul cultural național județene, respectiv a municipiului București, întocmirea unui referat de oportunitate.