Articolul 1
Art. 1 din ORDIN nr. 16 din 22 mai 2003 pentru modificarea Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 3/2003 privind aprobarea tarifelor pentru acordarea autorizaţiilor şi licenţelor, precum şi a contribuţiilor agenţilor economici pe anul 2003
Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 3/2003 privind aprobarea tarifelor pentru acordarea autorizațiilor și licențelor, precum și a contribuțiilor agenților economici pe anul 2003, , se modifica și se completează după cum urmează:
1. Articolul 3 va avea următorul cuprins:
"Art. 3. - (1) Agenții economici vor achită tarifele de acordare și, respectiv, de modificare a licențelor și autorizațiilor, precum și contribuțiile anuale în contul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 500311514848, deschis la Trezoreria Sectorului 2 București.
(2) Contribuțiile anuale se factureaza de către Autoritatea Naționala de Reglementare în Domeniul Energiei pe baza estimarii cifrei de afaceri pe anul 2002 și a cheltuielilor cu munca vie pe anul 2003 pentru fiecare agent economic."
2. Articolul 5 va avea următorul cuprins:
"Art. 5. - Titularii de licențe vor transmite Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, în interval de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului ordin, valoarea estimată a cheltuielii anuale cu munca vie pentru anul 2003, precum și valoarea cifrei de afaceri realizate pe anul 2002."
3. Anexa nr. 1 se înlocuiește cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
4. Punctul 1 din anexa nr. 2 va avea următorul cuprins:
"1. Contribuțiile agenților economici către Autoritatea Naționala de Reglementare în Domeniul Energiei pentru emiterea reglementărilor se factureaza și se plătesc proporțional, după cum urmează:
a) pentru perioada 1 ianuarie 2003 - 24 aprilie 2003, în valoare de 0,12% din cheltuiala cu munca vie a agenților economici pe anul 2003, conform bugetului de venituri și cheltuieli aprobat de organele competente, dar nu mai puțin de 4.900.000 lei;
b) pentru perioada 25 aprilie 2003 - 31 decembrie 2003, în valoare de 0,035% din cifra de afaceri realizată de agenții economici în anul 2002 din activitățile desfășurate în sectorul energiei electrice și termice în anul anterior, dar nu mai puțin de 10.000.000 lei."
5. Punctul 3 din anexa nr. 2 va avea următorul cuprins:
"3. Pentru agenții economici cărora li se acordă licențe în anul 2003 contribuția anuală se calculează pe baza cifrei de afaceri estimate de aceștia pe anul în curs."
6. După punctul 3 din anexa nr. 2 se introduce punctul 4 cu următorul cuprins:
"4. Agenții economici care nu dețin licențe sau autorizații în sectorul energiei electrice și termice dar care, potrivit legii, sunt obligați să obțină de la Autoritatea Naționala de Reglementare în Domeniul Energiei decizii de aprobare a tarifelor vor achită o contribuție anuală de 10.000.000 lei."
7. După punctul 4 din anexa nr. 2 se introduce punctul 5 cu următorul cuprins:
"5. Titularii de licențe care s-au reorganizat în anul 2002 vor prezenta defalcarea cifrei de afaceri între aceștia și societățile rezultate în urma reorganizării, conform activităților desfășurate de fiecare dintre acestea în perioada anterioară reorganizării."