Articolul 18
Art. 18 din LEGE nr. 2 din 30 iunie 1977 privind impozitul agricol
- Capitolul 3 Contribuţia persoanelor fără copii, care realizează venituri din agricultura
Contribuția persoanelor fără copii se datorează începînd cu luna în care persoanelor în cauza împlinesc vîrsta de 25 de ani și încetează începînd cu luna următoare aceleia în care acestea au devenit părinți sau îndeplinesc una din condițiile de exceptare de la plata, pe bază de cerere și acte doveditoare.
Se exceptează de la obligația de plată a contribuției prevăzute la alineatul precedent persoanele care au avut unu sau mai mulți copii născuți vii, decedati ulterior, precum și persoanele care au invaliditate de gradele I și II și sotii acestora, pe timpul cît durează invaliditatea. De asemenea, sînt exceptate de la plata contribuției personale fără copii, care sînt căsătorite cu persoane care au copii, pe timpul cît durează căsătoria, dacă la data acesteia erau în întreținerea efectivă a unuia dintre soți sau unul dintre aceștia platea pensie de întreținere.
Persoanele prevăzute la art. 16 și 17 care au împlinit vîrsta de 65 ani bărbați și 60 ani femeile nu datorează contribuția persoanelor fără copii.
Se considera persoane cu copii și persoanele cu copii înfiați sau încredințați spre creștere și educare.