Articolul 33
Art. 33 din LEGEA nr. 189 din 13 mai 2003 privind asistența judiciară internațională în materie civilă și comercială
- Capitolul V Dispoziții privind asistența judiciară dintre România și statele membre ale Uniunii Europene
(1) În aplicarea Regulamentului (UE) 2020/1.783 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 noiembrie 2020 privind cooperarea între instanțele statelor membre în domeniul obținerii de probe în materie civilă sau comercială (obținerea de probe) (reformare), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JO), seria L, nr. 405 din 2.12.2020, cererile de obținere a probelor prin comisie rogatorie internațională se efectuează după cum urmează:
(la 19-07-2024, Partea introductivă a alineatului (1), Articolul 33, Capitolul V a fost modificată de )
a) instanțele române transmit cererile direct către instanțele solicitate competente din statele membre ale Uniunii Europene, iar o copie a cererii de obținere de probe se transmite Ministerului Justiției, pentru evidență;
b) de către judecătoria în a cărei circumscripție urmează a se obține proba solicitată din statele membre ale Uniunii Europene. La restituirea actelor, judecătoria trimite o copie Ministerului Justiției, pentru evidență.
(2) Cererea de obținere de probe și actele judiciare anexate acesteia sunt traduse în limba statului solicitat sau în limba pe care statul a declarat că o acceptă, de către instanța rogantă.
(3) Cheltuielile de transmitere prin poștă, fax sau alte mijloace moderne sunt suportate de instanță.