Începe proba gratuită

LEGE nr. 187 din 9 mai 2003 privind competenţa de jurisdicţie, recunoaşterea şi executarea în România a hotărârilor în materie civilă şi comercială pronunţate în statele membre ale Uniunii Europene

Articolul 7

Articolul 7

Art. 7 din LEGE nr. 187 din 9 mai 2003 privind competenţa de jurisdicţie, recunoaşterea şi executarea în România a hotărârilor în materie civilă şi comercială pronunţate în statele membre ale Uniunii Europene

  1. Capitolul 2 Competenţa
  2. Secţiunea a 2-a Competenţa în materie de asigurări

(1) Asiguratorul având sediul pe teritoriul României sau al unui stat membru poate fi chemat în judecata după cum urmează:

a) în fața instanței statului pe al cărui teritoriu își are sediul;

b) în fața instanței române ori, după caz, a statului membru pe al cărui teritoriu își are domiciliul sau, după caz, sediul deținătorul poliței de asigurare, asiguratul ori beneficiarul asigurării;

c) dacă este coasigurator, în fața instanței române ori din statul membru la care este introdusă acțiunea împotriva asiguratorului principal.

(2) În cazul în care asiguratorul nu are sediul pe teritoriul României sau al unui stat membru, însă deține o sucursala, agenție ori o alta unitate pe acest teritoriu, se considera ca având sediul în România sau, după caz, în acel stat membru, în cazul litigiilor rezultate în urma funcționarii acelei sucursale, agenții sau unități.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.