Începe proba gratuită

LEGE nr. 187 din 9 mai 2003 privind competenţa de jurisdicţie, recunoaşterea şi executarea în România a hotărârilor în materie civilă şi comercială pronunţate în statele membre ale Uniunii Europene

Articolul 58

Articolul 58

Art. 58 din LEGE nr. 187 din 9 mai 2003 privind competenţa de jurisdicţie, recunoaşterea şi executarea în România a hotărârilor în materie civilă şi comercială pronunţate în statele membre ale Uniunii Europene

  1. Capitolul 4 Actele autentice şi tranzacţiile judiciare

(1) Documentele întocmite sau înregistrate oficial ca acte autentice și care sunt executorii într-un stat membru sunt, la cerere, declarate executorii în România, cu respectarea procedurii prevăzute la secțiunea a 3-a a cap. III. Instanța la care se introduce recurs, potrivit art. 47 și 48, poate respinge cererea de încuviințare a executării sau, respectiv, poate revoca hotărârea de încuviințare a executării numai dacă executarea este vadit contrară ordinii publice din România.

(2) Înțelegerile referitoare la obligațiile de întreținere, încheiate cu autoritățile administrative sau autentificate de acestea sunt, de asemenea, considerate acte autentice, în sensul alin. (1).

(3) Actul prezentat trebuie să îndeplinească condițiile necesare pentru autentificare în statul membru de origine.

(4) Dispozițiile secțiunii a 3-a a cap. III se aplică în mod corespunzător. Autoritatea competența a statului membru în care a fost întocmit sau înregistrat un act autentic eliberează, la cererea oricărei părți interesate, un certificat potrivit modelului prezentat în anexa nr. 2.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.