Articolul 55
Art. 55 din LEGE nr. 187 din 9 mai 2003 privind competenţa de jurisdicţie, recunoaşterea şi executarea în România a hotărârilor în materie civilă şi comercială pronunţate în statele membre ale Uniunii Europene
- Capitolul 3 Recunoaşterea şi executarea în România a hotărârilor pronunţate în statele membre
- Secţiunea a 3-a Dispoziţii comune
(1) Partea care cere recunoașterea sau solicita încuviințarea executării unei hotărâri pe teritoriul României trebuie să prezinte o copie a hotărârii care să întrunească condițiile necesare în vederea stabilirii autenticității acesteia.
(2) Partea care solicită executarea unei hotărâri trebuie să prezinte, de asemenea, și certificatul menționat în anexa nr. 1.
(3) La cererea instanței române, documentele vor fi însoțite de traduceri certificate de o persoană autorizata în acest sens în unul dintre statele membre sau în România.
(4) În cazul nedepunerii certificatului prevăzut la alin. (1), instanța română sau autoritatea competentă poate să fixeze un termen pentru prezentarea acestuia, sa accepte un document echivalent ori, în cazul în care considera ca dispune de suficiente informații, sa dispenseze partea de prezentarea acestui document.