Începe proba gratuită

LEGE nr. 187 din 9 mai 2003 privind competenţa de jurisdicţie, recunoaşterea şi executarea în România a hotărârilor în materie civilă şi comercială pronunţate în statele membre ale Uniunii Europene

Articolul 36

Articolul 36

Art. 36 din LEGE nr. 187 din 9 mai 2003 privind competenţa de jurisdicţie, recunoaşterea şi executarea în România a hotărârilor în materie civilă şi comercială pronunţate în statele membre ale Uniunii Europene

  1. Capitolul 3 Recunoaşterea şi executarea în România a hotărârilor pronunţate în statele membre
  2. Secţiunea 1 Recunoaşterea hotărârilor pronunţate în statele membre

(1) În caz de litigiu, orice persoană interesată poate solicita instanței române, pe cale principala, recunoașterea unei hotărâri pronunțate într-un stat membru. Cererea de recunoaștere se introduce la tribunalul în a cărui circumscripție își are domiciliul ori sediul partea împotriva căreia se solicita recunoașterea sau, în lipsa acestuia, la tribunalul competent sa încuviințeze executarea, potrivit art. 41.

(2) Cererea de recunoaștere poate fi, de asemenea, rezolvată pe cale incidentala de către instanța sesizată cu un proces având un alt obiect, dacă recunoașterea este necesară pentru soluționarea acestui proces.