Articolul 7
Art. 7 din HOTĂRÂRE nr. 497 din 18 aprilie 2003 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţa şi de funcţionare a aparatelor electrice şi electronice din punct de vedere al compatibilitatii electromagnetice
(1) Marcajul CE se aplică de către producător sau de reprezentantul sau autorizat, stabilit în România ori într-un stat membru al Uniunii Europene, pe aparat sau pe ambalaj, pe instrucțiunile de exploatare ori pe certificatul de garanție, dacă dimensiunile aparatului nu permit aplicarea acestuia în mod lizibil, vizibil și de nesters.
(2) În cazul în care aparatului îi sunt aplicabile și alte reglementări în vigoare care impun aplicarea marcajului CE, marcajul va trebui sa semnifice conformitatea cu prevederile tuturor acestor reglementări.
(3) În cazul în care una sau mai multe dintre aceste reglementări permit producătorului, pentru o perioadă de tranzitie, sa aleagă reglementările aplicabile, marcajul CE va indica conformitatea numai cu reglementările aplicate de producător. În acest caz, datele de identificare ale reglementărilor aplicate, asa cum au fost ele publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, trebuie să fie menționate în documentele, observațiile sau instrucțiunile prevăzute de reglementări și care însoțesc astfel de aparate.
(4) Instrucțiunile de exploatare și certificatele de garanție prevăzute la alin. (1) se elaborează în limba română.
(5) Se interzice aplicarea pe aparat, pe ambalajul acestuia, pe instrucțiunile de exploatare ori pe certificatul de garanție a oricărui marcaj asemănător cu marcajul de conformitate CE, care ar putea induce în eroare organele de control sau utilizatorii. Este admisă totuși aplicarea altui marcaj pe aparat, pe ambalajul acestuia, pe instrucțiunile de exploatare sau pe certificatul de garanție, cu condiția ca vizibilitatea și lizibilitatea marcajului CE sa nu fie diminuate.
Alin. (1) al .
Alin. (2) al .
Alin. (5) al .