Articolul 2
Art. 2 din ORDIN nr. 115 din 9 aprilie 2003 privind organizarea compartimentului pentru relația cu asociațiile și fundațiile și aprobarea Criteriilor specifice Ministerului Muncii și Solidarității Sociale de acordare a statutului de utilitate publică asociațiilor, fundațiilor și federațiilor
(1) Compartimentul pentru relația cu asociațiile și fundațiile are ca atribuții evidenta asociațiilor și fundațiilor care desfășoară activități din domeniul de competența al Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, evaluarea activității asociațiilor și fundațiilor în vederea recunoașterii ca fiind de utilitate publică, fundamentarea sumelor ce se acordă de la bugetul de stat asociațiilor și fundațiilor recunoscute ca fiind de utilitate publică, derularea programului de acordare a subvențiilor pentru asociațiile și fundațiile care înființează și administrează unități de asistența socială și colaborarea cu asociațiile și fundațiile pentru realizarea unor activități sau programe comune.
(2) Regulamentul de organizare și funcționare al Ministerului Muncii și Solidarității Sociale se completează cu atribuțiile compartimentului pentru relația cu asociațiile și fundațiile.