Articolul 3
Art. 3 din HOTĂRÂRE nr. 504 din 24 aprilie 2003 pentru aprobarea Programului de aplicare a Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnitatilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei
(1) Autoritățile administrației publice centrale și locale prevăzute în program vor centraliza lunar datele cu privire la stadiul aplicării .
(2) Ministerul Justiției, Ministerul Administrației Publice, Ministerul Finanțelor Publice și Secretariatul General al Guvernului vor raporta periodic Guvernului cu privire la realizarea măsurilor prevăzute în program, precum și acțiunile necesare pentru îndeplinirea integrală a acestuia.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NASTASE
Contrasemnează:
Ministrul pentru coordonarea
Secretariatului General al Guvernului, Petru Șerban Mihailescu
Ministrul administrației publice, Octav Cozmanca
Ministrul pentru relația cu Parlamentul, Acsinte Gaspar
București, 24 aprilie 2003.
Nr. 504.