Articolul 4
Art. 4 din DECRET nr. 447 din 31 decembrie 1976 privind stabilirea preţurilor limită ale locuinţelor care se construiesc din fondurile statului şi preţurile de contractare ale locuinţelor proprietate personală care se execută cu sprijinul statului în credite şi execuţie
În cazul cînd pentru locuințele proprietate personală ce se execută cu sprijinul statului în credite și execuție beneficiarii solicită executarea unor finisaje de altă natură decît cele prevăzute în proiectele tipizate, acestea se vor stabili, în limita celor prevăzute în anexa nr. 5 la prezentul decret, înainte de perfectarea contractului, cu acordul prealabil al constructorului, iar prețurile lucrărilor respective se vor determina pe bază de deviz și se vor achita integral la încheierea contractului.