Articolul 2
Art. 2 din LEGE nr. 167 din 22 aprilie 2003 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 81/2000 privind certificarea încadrării vehiculelor rutiere înmatriculate în normele tehnice privind siguranţa circulaţiei rutiere, protecţia mediului şi folosinţă conform destinaţiei, prin inspecţia tehnica periodică
(1) În termen de 60 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței va actualiza reglementările și normele tehnice privind certificarea încadrării vehiculelor rutiere înmatriculate în normele tehnice privind siguranța circulației rutiere, protecția mediului și folosință conform destinației, prin inspecția tehnica periodică, aprobate prin , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 285 bis din 3 august 1998, cu modificările și completările ulterioare. Pe aceeași dată se abroga .
(2) Reglementările și normele tehnice prevăzute la alin. (1) se vor reactualiza periodic de către Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, în funcție de evoluția legislației în domeniu din Uniunea Europeană.
(3) La actualizarea reglementărilor și normelor tehnice Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței va solicita și punctul de vedere al asociațiilor profesionale din domeniu, constituite conform prevederilor legale.