Articolul 95
Art. 95 din LEGE nr. 161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnitatilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei
- Cartea I Reglementări generale pentru prevenirea și combaterea corupției
- Titlul IV Conflictul de interese și regimul incompatibilităților în exercitarea demnităților publice și funcțiilor publice
- Capitolul III Incompatibilități
- Secţiunea a 5-a Incompatibilități privind funcționarii publici
(1) Nu sunt permise raporturile ierarhice directe în cazul în care funcționarii publici respectivi sunt soți sau rude de gradul I.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică și în cazul în care șeful ierarhic direct are calitatea de demnitar.
(3) Persoanele care se află în una dintre situațiile prevăzute la alin. (1) sau (2) vor opta, în termen de 30 de zile, pentru încetarea raporturilor ierarhice directe sau renunțarea la calitatea de demnitar.
(la 31-08-2026, Alineatul (3), Articolul 95, Sectiunea a 5-a, Capitolul III, Titlul IV, Cartea I a fost modificat de )
(4) Orice persoană poate sesiza existenta situațiilor prevăzute la alin. (1) sau (2) .
(5) Constatarea situațiilor prevăzute la alin. (1) și (2) și neîndeplinirea obligației prevăzute la alin. (3) se face în condițiile privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, cu modificările și completările ulterioare.
(la 31-08-2026, Alineatul (5), Articolul 95, Sectiunea a 5-a, Capitolul III, Titlul IV, Cartea I a fost modificat de )
(6) Abrogat.
(la 31-08-2026, Alineatul (6), Articolul 95, Sectiunea a 5-a, Capitolul III, Titlul IV, Cartea I a fost abrogat de )