Articolul 91
Art. 91 din LEGE nr. 161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnitatilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei
- Cartea I Reglementări generale pentru prevenirea și combaterea corupției
- Titlul IV Conflictul de interese și regimul incompatibilităților în exercitarea demnităților publice și funcțiilor publice
- Capitolul III Incompatibilități
- Secţiunea a 4-a Incompatibilități privind aleșii locali
(1) Starea de incompatibilitate intervine numai după validarea mandatului, iar în cazul prevăzut la art. 88 alin. (2) , după validarea celui de-al doilea mandat, respectiv după numirea sau angajarea alesului local, ulterior validării mandatului, într-o funcție incompatibilă cu cea de ales local.
(1^1) Starea de incompatibilitate durează până la data încetării de drept a mandatului în care alesul local a exercitat o funcție sau o calitate incompatibilă cu aceasta sau până la data la care a încetat funcția sau calitatea care a determinat starea de incompatibilitate.
(la 12-04-2019, Articolul 91 din Sectiunea a 4-a, Capitolul III, Titlul IV, Cartea I a fost completat de )
Notă
Decizie de admitere: , :
În interpretarea dispozițiilor privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare [ privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare], art. 91 alin. (1^1) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare, și și privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, intervine încetarea de drept a mandatului de primar, chiar dacă acesta este ulterior mandatului în cursul căruia a fost constatată starea de incompatibilitate printr-un raport de evaluare întocmit de Agenția Națională de Integritate, a cărui legalitate a fost stabilită printr-o hotărâre judecătorească, rămasă definitivă.
(2) În cazul prevăzut la art. 89 , incompatibilitatea cu calitatea de ales local intervine la data la care alesul local, soțul sau rudă de gradul I a acestuia devin acționari.
(3) Alesul local poate renunța la funcția deținută înainte de a fi numit sau ales în funcția care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 30 de zile de la numirea sau alegerea în această funcție.
(la 31-08-2026, Alineatul (3), Articolul 91, Sectiunea a 4-a, Capitolul III, Titlul IV, Cartea I a fost modificat de )
(4) În situația în care raportul de evaluare privind incompatibilitatea a rămas definitiv, mandatul alesului local încetează de drept înainte de termen. Constatarea încetării de drept a mandatului de ales local se face de către prefect prin ordin, conform prevederilor , cu modificările și completările ulterioare.
(la 31-08-2026, Alineatul (4), Articolul 91, Sectiunea a 4-a, Capitolul III, Titlul IV, Cartea I a fost modificat de )
(5) Abrogat.
(la 31-08-2026, Alineatul (5), Articolul 91, Sectiunea a 4-a, Capitolul III, Titlul IV, Cartea I a fost abrogat de )
(6) Abrogat.
(la 31-08-2026, Alineatul (6), Articolul 91, Sectiunea a 4-a, Capitolul III, Titlul IV, Cartea I a fost abrogat de )