Articolul 86
Art. 86 din LEGE nr. 161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnitatilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei
- Cartea I Reglementări generale pentru prevenirea și combaterea corupției
- Titlul IV Conflictul de interese și regimul incompatibilităților în exercitarea demnităților publice și funcțiilor publice
- Capitolul III Incompatibilități
- Secţiunea a 3-a Incompatibilități privind funcția de membru al Guvernului și alte funcții publice de autoritate din administrația publică centrală și locală
(1) Persoana care exercită una dintre funcțiile publice de autoritate prevăzute la art. 84 și 85 poate renunța la funcția care atrage starea de incompatibilitate în termen de 15 zile de la data depunerii jurământului sau, după caz, de la data numirii în funcție.
(2) În cazul în care în timpul exercitării funcției publice de autoritate prevăzute la art. 84 și 85 apare unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de lege, persoanele vizate au obligația ca în termen de 30 de zile de la apariția stării de incompatibilitate să ia măsuri pentru a înceta starea de incompatibilitate.
(3) Dacă persoanele care ocupă funcțiile publice de autoritate prevăzute la art. 84 și 85 nu acționează pentru încetarea incompatibilității în termenul prevăzut la alin. (1) și (2) , sancțiunea aplicabilă acestora este încetarea mandatului sau, după caz, eliberarea din funcție.
(4) Constatarea stării de incompatibilitate se face în condițiile privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, cu modificările și completările ulterioare.
(la 31-08-2026, Articolul 86, Sectiunea a 3-a, Capitolul III, Titlul IV, Cartea I a fost modificat de )