Începe proba gratuită

LEGE nr. 161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnitatilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei

Articolul 225

Articolul 225

Art. 225 din LEGE nr. 161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnitatilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei

  1. Cartea I Reglementări generale pentru prevenirea și combaterea corupției
  2. Titlul V Grupurile de interes economic
  3. Capitolul I Grupurile de interes economic
  4. Secţiunea a 10-a Interdicții. Sancțiuni

(1) Se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă fondatorul, administratorul sau reprezentantul legal al grupului, care:

a) folosește, cu rea-credință, bunuri ori creditul de care se bucură grupul într-un scop contrar intereselor acestuia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă persoană juridică în care are interese direct sau indirect;

b) se împrumută, sub orice formă, în alte condiții decât cele expres permise de lege, direct sau printr-o persoană interpusă, de la grupul pe care îl administrează, de la o societate controlată de acesta ori face ca una dintre aceste persoane juridice să îi acorde vreo garanție pentru datorii proprii;

c) încalcă dispozițiile art. 165 alin. (3) .

(2) Se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani persoana prevăzută la alin. (1) care încasează sau plătește dividende, sub orice formă, din profituri fictive ori care nu puteau fi distribuite.

(la 01-02-2014, Art. 225 a fost modificat de )

Istoricul modificărilor

Notele asociate articolului în forma selectată.

1
  1. 01.02.2014

    Modificare

    LEGEA nr. 187 din 24 octombrie 2012

    (la 01-02-2014, Art. 225 a fost modificat de pct. 7 al art. 130, Titlul II din LEGEA nr. 187 din 24 octombrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2012. )

    Vezi actul modificator